Căutare
Transportul echipamentelor medicale
Dacă dorești să transporți sau să utilizezi la bord un dispozitiv medical special, de exemplu concentratoare portabile de oxigen (POC) sau aparate CPAP, trebuie să transmiți solicitarea ta prin intermediul formularului online. Echipa noastră de asistență de călătorie va analiza și va stabili dacă solicitarea ta poate fi aprobată. Dacă solicitarea este aprobată, îți vom furniza o confirmare scrisă în acest sens.
Pentru asistență sau orice întrebări suplimentare, Echipa noastră de asistență te va ajuta cu plăcere să beneficiezi de o călătorie plăcută și confortabilă. Poți lua legătura cu echipa prin chat sau telefon.
EpiPen-urile, capsulele, comprimatele, pastilele, medicamentele lichide (cum ar fi siropurile sau picăturile), inhalatoarele, medicamentele topice (cum ar fi cremele sau gelurile), precum și produsele necesare pentru diabet pot fi transportate în bagajul de mână. Aceste articole sunt, de obicei, de dimensiuni mici și nu necesită o autorizație pentru transportul echipamentelor medicale.
Pasagerii pot transporta seringi în cabina aeronavei dacă acestea sunt necesare din motive medicale, de exemplu, în cazul unui pasager diabetic. Totuși, pasagerii trebuie să aibă asupra lor o scrisoare medicală care să confirme această necesitate.
Dacă trebuie să aduci articole medicale esențiale, cum ar fi echipamente pentru stomă, produse pentru PKU, hrană TPN sau lichide pentru dializă, în plus față de bagajul de mână standard sau bagajul de cală, este necesară o autorizație pentru transportul echipamentelor medicale.
Vor fi acceptate gratuit pentru transport doar articolele menționate în autorizația pentru transportul echipamentelor medicale. Aveţi grijă ca aceste articole să fie ambalate separat şi să poată fi verificate la aeroport.
Pentru asistență sau orice întrebări suplimentare, Echipa noastră de Asistență de Călătorie te va ajuta cu plăcere să beneficiezi de o călătorie plăcută și confortabilă. Poți lua legătura cu echipa prin chat sau telefon.
Trebuie să completezi un formular Apt pentru zbor în cazul în care capacitatea de a călători este pusă sub semnul întrebării din cauza unei boli, spitalizări, răniri sau intervenții chirurgicale suferite recent, dacă ai o stare instabilă din punct de vedere medical, dacă dorești să folosești un echipament medical sau oxigen în scop terapeutic la bordul aeronavei.
Dacă ai vreun dubiu în privința capacității tale de a călători, consultă-ți doctorul înainte de a efectua rezervarea pentru zbor. Poţi obţine un formular Apt pentru zbor contactând Echipa noastră de asistenţă de călătorie.
Aceste dispozitive pot fi transportate în cabina aeronavei fără o notificare prealabilă dacă dispozitivul încape în bagajul tău de mână. Totuși, dacă dispozitivul va fi transportat pe lângă bagajele admise, trebuie să obții o scrisoare de derogare pentru un bagaj care conține echipamente medicale contactând Echipa noastră de asistență specială.
Aceste dispozitive pot fi transportate în cabina aeronavei fără o notificare prealabilă dacă dispozitivul încape în bagajul tău de mână. Totuși, dacă dispozitivul va fi transportat pe lângă bagajele admise, trebuie să obții o scrisoare de derogare pentru un bagaj care conține echipamente medicale contactând Echipa de asistență de călătorie.
Dacă dorești să utilizezi un nebulizator, ventilator, respirator sau orice alt dispozitiv respirator în timpul zborului, te rugăm să contactezi Linia noastră de asistenţă pentru a obţine o aprobare prealabilă. Pentru a utiliza la bord unul dintre aceste echipamente trebuie să completezi un „Formular Apt pentru zbor” care îţi va fi trimis după ce ai contactat Echipa de asistență de călătorie.
Dacă dorești să utilizezi un dispozitiv POC în timpul zborului, contactează echipa noastră de asistență de călătorie pentru a obține aprobare în prealabil.
După ce dispozitivul a fost aprobat pentru utilizare la bord, trebuie să ai asupra ta și o scrisoare medicală din partea medicului, care confirmă că ești apt(ă) de zbor.
În cazul utilizării la bord a unui concentrator de oxigen portabil, pasagerul trebuie să se asigure că are un număr suficient de baterii complet încărcate pentru întreaga durată a zborului și eventualele întârzieri, deoarece concentratorul de oxigen portabil sau bateriile nu pot fi încărcate la bord.
Utilizarea oxigenului în scop terapeutic este restricţionată la un pasager pentru fiecare zbor. Dacă ai nevoie, te rugăm să contactezi Echipa noastră de asistență specială. Îți recomandăm să ne contactezi în aceeași zi în care se efectuează rezervarea de zbor. Echipa va trimite un formular de certificat medical. Acest formular trebuie să fie completat şi trimis la noi pentru validare cu 14 până la 2 zile înainte de zborul tău de plecare.
Pasagerul trebuie să aibă asupra sa, în cursul tuturor zborurilor, Formularul de certificat medical pentru oxigen în scop terapeutic şi nu poate fi acceptat în călătorie fără acesta.
Pentru furnizarea de oxigen în scop terapeutic este percepută o taxă pentru fiecare zbor. Taxa se plătește în momentul în care formularul de certificat medical pentru oxigen în scop terapeutic este returnat pentru validare. După validare, formularul îţi va fi retrimis prin e-mail şi va trebui să îl prezinţi echipajului din cabină la îmbarcare.
Ryanair furnizează oxigen în scop terapeutic cu debit constant de 2 litri pe minut timp de maximum 250 de minute. Ryanair nu poate accepta la bordul aeronavelor pasageri care necesită furnizare continuă de oxigen peste 250 de minute.
Consultă Tabelul nostru cu taxe pentru mai multe detalii.