Sunt apt pentru zbor?

FAQ-Am-I-fit-to-fly.jpg

 Pot călători cu avionul dacă am o afecţiune medicală?

Dacă ai vreun dubiu în privinţa capacităţii tale de a călători cu avionul, îţi recomandăm să iei legătura cu doctorul tău.
Ryanair solicită un certificat medical doar în anumite situaţii.
Printre acestea se numără o îmbolnăvire, spitalizare, rănire, operaţie chirurgicală recentă sau o afecţiune medicală de lungă durată pentru care pot fi necesare servicii speciale, de exemplu oxigen terapeutic.
Pasagerilor cu afecţiuni medicale precum boli cardiace sau dificultăţi de respiraţie li se recomandă să discute cu doctorul referitor la călătorie înainte de a efectua rezervarea.

Pot călători cu un membru fracturat şi imobilizat?

Dacă ai un membru fracturat și imobilizat, trebuie să informezi Ryanair referitor la starea ta și la necesitatea de asistență (dacă este cazul) În cazul în care călătorești cu o mână fracturată și imobilizată, de la mijloc în sus, vei avea nevoie de un singur loc.
În cazul în care călătoreşti cu întreg piciorul imobilizat, trebuie să achiziţionezi în total *3 locuri*, pe călătorie. Astfel, vei putea ridica piciorul în timpul zborului şi reduce umflarea acestuia. În cazul în care călătoreşti cu ghips la nivelul gambei, doar până sub genunchi, vei avea nevoie de un singur loc. Dacă a fost aplicat la orice membru cu mai puţin de 48 de ore înainte de zbor, ghipsul trebuie să fie tăiat (tăietura trebuie să fie efectuată pe întreaga lungime a ghipsului).
Dacă ghipsul a fost aplicat de mai mult de 48 de ore, nu este necesar ca acesta să fie tăiat. Acest lucru este valabil atât pentru ghips calcinat, cât şi din răşină.
 

Pot călători cu avionul dacă sufăr de diabet?

Nu există niciun motiv pentru care o persoană cu diabet, insulino-dependentă să nu poată zbura. Cu toate acestea, cel mai bine este să discutați cu medicul dumneavoastră cum să gestionați nevoile de insulină. Pasagerii cu diabet nu au nevoie de un acord medical pentru a călători pe zborurile Ryanair atâta timp cât starea lor este stabilă și sunt capabili să plătească pentru propriul tratament medical. Dacă nu puteți să vă administrați propriul tratament, ar trebui să aduceți pe cineva care să vă poată oferi asistența necesară. Pasagerii trebuie să primească o scrisoare de la medicul lor, care să confirme că trebuie să transporte seringi, ace și medicamente în cabina aeronavei. Întrucât verificările de securitate aeroportuare nu sunt responsabilitatea Ryanair, va trebui întotdeauna să aveți o scrisoare de medic care să ateste că trebuie să purtați obiecte „ascuțite” la bordul unei aeronave. Pasagerii ar trebui să păstreze și apoi să arunce orice seringi, ace sau medicamente după părăsirea aeronavei, deoarece acestea nu trebuie aruncate la bord.

 

Pot călători cu avionul dacă am alergie la fructe nucifere?

Clienții cu alergii la fructe nucifere sunt rugați să informeze echipajul aeronavei în momentul îmbarcării, iar ulterior se va face un anunț prin care ceilalți pasageri vor fi informați că la bord nu se vor vinde produse care conțin fructe nucifere. Ryanair nu poate garanta absența completă a fructelor nucifere în aeronavă, chiar dacă le va cere celorlalți clienți să nu deschidă asemenea produse.
 

Facilități la bordul avionului

  Scaun cu rotile

La bordul fiecărei aeronave Ryanair există un scaun cu rotile pentru culoar pe care îl utilizează echipajul pentru a ajuta pasagerii cu mobilitate redusă să se deplaseze la şi de la toaletă.

Din motive de sănătate şi siguranţă, echipajul avionului nu poate ajuta pasagerii cu următoarele acţiuni:

  • Mutarea pasagerilor de pe scaunul din aeronavă în scaunul cu rotile de la bord sau de pe scaunul cu rotile pe vasul de toaletă
  • Administrarea medicamentelor

  Toaletele de la bord

La bord avem 3 toalete - 2 în spate și 1 în partea din față a aeronavei, toate fiind echipate cu o bară de prindere.
Majoritatea pasagerilor cu afecţiuni medicale pot călători fără probleme. Cu toate acestea, în unele cazuri trebuie luate anumite măsuri de precauţie.

900x506_istock-doctor-waiver-letter14.12.jpg

  Formularul Apt pentru Zbor

Toți transportatorii aerieni au dreptul de a refuza transportul pasagerilor a căror stare medicală se poate agrava sau poate avea consecințe grave în timpul zborului.
Pentru unele afecţiuni medicale este nevoie de un certificat medical pentru a avea permisiunea de a călători cu avionul. Îţi recomandăm să te consulţi cu medicul înainte de călătorie în cazul în care ai suferit de curând o intervenţie chirurgicală sau dacă ai una dintre afecţiunile medicale prezentate mai jos.
Această listă este pur orientativă; contactează-ţi doctorul cu privire la orice întrebări legate de capacitatea ta de a călători cu avionul.

Afecţiune medicală/intervenţie chirurgicală

Călătoria este permisă după (Nr. de zile)

Bronşită cronică, emfizem pulmonar sau alte forme de boli pulmonare obstructive cronice Poţi călători utilizând oxigen în scop terapeutic. Există o taxă pentru acest serviciu şi trebuie să efectuezi rezervarea înainte de călătorie, apelând centrul nostru telefonic de asistenţă specială.
Epilepsie Exceptând cazurile în care doctorul îţi recomandă altceva, nu trebuie să călătoreşti într-un interval de 24 de ore de la o criză de epilepsie majoră.

Atac de cord

Exceptând cazurile în care doctorul îţi recomandă altceva, nu trebuie să călătoreşti cu avionul într-un interval de 7 zile de la un atac de cord şi doar dacă este extrem de important (de exemplu, în cazul repatrierii) şi, în mod ideal, trebuie să amâni călătoria cu până la 4 săptămâni sau mai mult în cazul unor complicaţii.

Boli infecţioase

Toate companiile aeriene au dreptul de a refuza transportul pasagerilor a căror stare medicală se poate agrava sau poate avea consecinţe grave în timpul zborului. Clic aici pentru mai multe informaţii.

Intervenţie chirurgicală toracică, abdominală sau craniană majoră sau intervenţie chirurgicală la nivelul urechii medii

10 zile

Tonsilectomie

6 zile

Apendicectomie sau operaţie laparoscopică abdominală

4 zile

Fracturi

Pasagerii trebuie să informeze Ryanair în prealabil referitor la starea lor medicală şi cerinţele de asistenţă (dacă este cazul) în momentul rezervării online sau prin intermediul Liniei noastre de asistenţă specială, de preferat în ziua efectuării rezervării. Clic aici pentru mai multe informaţii.
Operaţie pentru cataractă, operaţie cu laser la nivelul corneei sau altă operaţie oftalmologică

1 zi

Pentru unele afecţiuni medicale este nevoie de un certificat medical pentru a avea permisiunea de a călători cu avionul.

  • Rubeolă:  Pasagerii pot fi acceptați la bordul aeronavei la patru (4) zile după apariția erupției.
  • Pojar: Pasagerii pot fi acceptați la bordul aeronavei la șapte (7) zile după apariția erupției.
  • Oreion:  Pasagerii pot fi acceptați la bordul aeronavei atunci când tumefacția a dispărut complet. Acest lucru se întâmplă de obicei după şapte (7) zile, dar poate dura până la 14 zile.
  • Varicelă: Pasagerii pot fi acceptați la bordul aeronavei la șapte (7) zile după apariția ultimului semn pe piele.

Întrebări legate de Asistența Specială

 
Trebuie să ne contactezi urgent? Suntem aici pentru a te ajuta!

+44 1279358588 Apelurile sunt taxate la tarifele locale.
Apelurile de pe mobile sau alte rețele pot costa mai mult.
Vă rugăm, rețineți că apelurile pot fi înregistrate pentru ambele scopuri, formativ și calitativ. Evidențele apelurilor sunt păstrate cel puțin 90 de zile.

Liniile noastre sunt disponibile:
Luni - Vineri: 09am - 19pm CET
Sâmbătă: 09am - 18pm CET
Duminică: 10am - 18pm CET